LEGENDELE
OLIMPULUI
Astazi omul cunoaste fortele
naturii si puterea lor nu il mai inspaimanta. Dar imaginatia omului primitiv,
in lipsa unei ratiuni patrunzatoare, a creat figurile mitice ale zeilor,
atribuindu-le toate fenomenele pe care nu si le putea explica. Astfel s-au
plasmuit mitologiile popoarelor antice, dintre care aceea a grecilor se remarca
prin mare bogatie si frumusete a miturilor.
Mitologia grecilor este extrem de bogata
pentru ca la crearea nenumaratelor figuri de zei semizei, eroi, a contribuit
imaginatia mai multor generatii si a mai multor oameni de talent. Dar cauza
principala a multimii miturilor o constituie multitudinea fenomenelor naturii
si a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Luaind ca pilda marea observam
ca strabunii indepartati ai grecilor, de pe vremea lui Pericle, au pus stapan
peste intinsele ape pe Poseidon. Dar in mare in imaginatia grecilor mai locuiau:
Amfitria, sotia lui Poseidon; Nereu, fiul lui Poseidon; Nereidele, fiicele lui
Nereu; Tetis, o alta divinitate a marii; Triton, fiul lui Poseidon sau al lui
Nereu etc.
In conceptia vechilor greci, zeii
nu traiau izolati de muritori, ci se amestecau in viata lor, aducandu-le
fericire sau nenorocire. De aceea in viata zeilor se reflecta multe din
fenomenele vietii sociale a grecilor. Astfel, Ares era zeul razboiului, zeita
Hera proteja casnicia, Hermes era protectorul negustorilor, inparatia mortilor
o conducea Hades. Uneori zeii se casatoreau cu muritoare si invers.
Miturile Olimpului au fost create
intro epoca de umanizare a conceptiilor despre natura. La inceput, grecii si-au
inchipuit aceste forte sub forma unor obiecte neinsufletite, in special pietre
si lemne, numite fetisuri. De pilda, in orasul Thespiae, in Beotia, forta
atribuita mai tarziu zeului Eros, zeul iubirii, era inchipuita de o piatra
necioplita.
La constituirea acestui panteon
olimpic a contribuit imaginatia mai multor oameni si a mai multor generatii din
diferite regiuni locuite de greci. De aceea zeul aparea in chipuri diferite. De
pilda un mit spunea ca zeita Afrodita se nascuse din sangele lui Uranus, cazut
in valurile marii, in timp ce la Homer, Afrodita este fiica lui Zeus si a
Dionei.
Dar, oricat de variate ar fi
fost, in legendele Olimpulu se reflectau realitati sociale si politice de pe
vremea cand traiau autorii mitului. Olimpul homeric nu este altceva decat o
reflectare a vietii sociale si politice a grecilor, de pe vremea cand au fost
plasmuite aceste mituri.
Poetii care au uramat dupa Homer au prelucrat miturile in lumina
conceptiilor filozofice si religioase ale vremii lor, contribuind astfel la
inbunatatirea tezaurului mitologic grec, care si asa era extrem de bogat.
Scriitorul Alexandru Mitru ne prezinta miturile despre zeii olimpici
despre care se povesteau mituri plasmuite in vremusi si in regiuni diferite si
reflectand conceptii felurite. El nu si-a propus sa dea absolut toate miturile
Olimpului, ci a ales pe cele mai importante in legatura cu zeii cei mari ai
Olimpului si, inainte de ei, cu Haosul, Gheea, Uranus, Cronos etc.
Este de subliniat faptul ca Al. Mitru a dat o deosebita importanta
mitului prometeic dorind astfel sa lege printr-un fir logico cronologic
diferite mituri intre ele si pentru a-i da lui Prometeu valoarea unui simbol al
luptei pentru stapanirea tainelor naturii.
Hesiod a fost determinat sa scrie Teogonia,
“nasterea zeilor” de haosul care domnea in mitologie, haos provocat de
nenumaratele mituri contradictorii atat in ceea ce priveste faptele zeilor cat
mai ales in ceea ce priveste momentul aparitiei lor in lume caci, in imaginatia
grecilor, zei s-au nascut ca si oamenii. Ca si Hesiod, Al. Mitru a trebuit sa
dea ordine cronologica miturilor conducandu-se dupa Hesiod dar introducand si
unele elemente personale. Problema esentiala care se punea era aceea ca un zeu
sa nu apara pe scena mai inainte de a fi creat asa cum de pilda, la Hesiod,
Eros este stapanul inimi zeilor si oamenilor, cand zeii si oamenii nici nu
existau. Tocmai de aceea Al. Mitru a procedat cu multa atentie si logica
introductand mitul lui Prometeu pentru a explica in acest fel aparitia
oamenilor, opera a mainilor lui Prometeu.
Oricat de importanta ar fi problema cronologiei miturilor, esentialul il
constituie continutul lor pentru ca diferitele variante ale aceluiasi mit
prezinta personajul mitologic despre care este vorba in lumini diferite.
De exemplu in “Iliada” Afrodita, zeita frumusetii, se amesteca in lupte
fara sa-si dea seama ca nu este in stare sa le poarte ba chiar este ranita de
un muritor.
In cartea a VIII-a a “Osideei” zeita Afrodita este pedepsita de
Hefaistos facand o plasa de aur invizibila in care a prins-o alaturi de Ares,
in rasul tuturor zeilor.
La poeta Safo, Afrodita ne apare in alta lumina fiind numita
“nemuritoare”, “fiica a lui Zeus”, care salasluieste in palatul de aur al
tatalui sau.
Pentru poetul roman Lucretiu, Afrodita-Venus este: datatoare de viata
prin care iau fiinta toate vietuitoarele de pe pamant.
Asadar, Afrodita-Venus a capatat la Lucretiu o maretie pe care nu o avea
la homer dar a inceput sa o capete la Safo.
In prima parte a “Legendelor Olimpului” putem distige urmatoarele
trasaturi principale:
1. Autorul a depus un efort staruitor de a motiva logic si psihologic
trecerea de la un mit la altul si diferitele actiuni in cadrul aceluias mit.
2. Autorul a ales miturile, legendele si versurile cele mai cunoscute
si interesante.
3. A cautat sa armonizeze versiunile contradictorii intr-o sinteza in
care predomina punctul de vedere moral.
4. Motivaea rationala a alegerii si ordinei cronologice a miturilor pe
care mitul prometeic o ilustreaza in chipul cel mai luminos.
Exista o distinctie
esentiala inre zei si eroi. Zeii erau niste fiinte pur imaginare pe cand multi
dintre eroi au trait in realitate iar imaginatia nu a facut alt ceva decat sa
le mareasca peste fire personalitatea. Zeus nu a existat. Ahile, Agamemnon,
Menelau, Ulise au fost insa oameni care au luptat sub zidurile Troiei.
In legendele sespre eroi
asistam la o incordare a tuturor puterilor fizice si morale ale pamantenilor
spre a birui fortele vrejmase si a ridica viata si demnitatea omului deasupra
tiraniei si mizeriei.
In imaginatia grecilor, Zeus
trona maiestuos in Olimp dar pe pamant, eroul Heracle infruntand mania Herei,
ucigand monstri si biruind oameni nelegiuiti, a fost socotit vrednic de Olimp.
Spre a ne da mai bine seama
de felul in care s-au plasmuit legendele, este necesar de a cerceta
intelesurile pe care le-a capatat cuvantul “erou”. Linia evolutiva a semanticei
cuvantului “erou” a fost: 1. stapan, nobil sef, comandant militar; 2.
combatant; 3. om distins prin nastere, talent, vitejie; 4. semizeu; 5. muritor
ridicat dupa moarte la rangul de semizeu.
In evolutia sensurilor
cuvantului se vadesc limpede momente din istoria societatii sclavagiste
grecesti.
Intelesurile cuvantuui
“erou” izvorasc din Iliada si Odiseea poeme
in care se canta fapte savarsite de
luptatorii care au luat parte la razboiul Troiei. Dar inainte de lupta sub
zidurile Troiei, grecii dezvoltasera stralucita civilizatie miceniana.
Legendele eroilor pot fi
impartite in trei mari categori: legende plamadite pe pemantul Greciei inainte
de razboiul Treiei; legende create in Asia Mica in legatura cu razboiul Troiei,
in jurul unor eroi veniti din Grecia; legende create in Grecia dupa si sub
influenta legendelor razboiului Troiei evenimant care a contribuit in mare
masura la alterarea continutului legendelor si deci la estomparea cronologiei
lor.
In lucrarea sa Al. Mitru a
trebuit sa rezolve doua probleme fundamentale si anume problema cronologiei si
problema fizionomiei eroilor.
Cronologic autorul a
respectat urmatoarea ordine: Perseu, Heracle, Tezeu, Dedal si Icar, Castor si
Polux, Belerofon, Asclepio, Meleagru, Orfei si Euridice, Intemeierea Tebei,
Expeditia argonautilor, Razboiul Troiei, Intoarcerea aheilor in Elada,
Pataniile lui Ulise, Aventuroasa calatorie a lui Enea.
Referindu-ne la “Legendele
eroilor” putem spune ca acestea se caracterizeaza prin:
1. Autorul a ales cele mai interesante figuri
de eroi spre a le expune viata legendara.
2. Cronologia este in conformitate cu
ipotezele cele mai plauzibile.
3. Asa cum in “Legendele zeilor” s-a dat o
deosebita atentie figurii lui Prometeu, tot asa in “Legendele eroilor” s-a
aruncat o lumina deosebita asupra lui Heracle.
4. Ideea calauzitoare in expunere a fost
aceea care a stat la baza plasmuirii acestor legende, si anume ca, luptand cu
darzenie si curaj neistovit, oamenii pot triunfa asupra tuturor obstacolelor si
chiar asupra vointei zeilor.
5. Notele vin sa lamureasca, prin explicatii
si ordin stiintific, multe din ciudateniile miturilor. Este unul din meritele
de seama ale acestei lucrari. In felul acesta, naratia este insotita de
explicatia rationala a plasmuirilor fanteziei.
6. Ca si “Legendele zeilor”, “Legendele
eroilor” contribuie la imbogatirea cunostintelor si la educatia tinerei
generatii, punandu-i in fata modele de lupta darza, create de antici, in care,
pornind de la realitati certe, se formuleaza nazuinte spre mai bine si spre mai
frumos.
